Willbur şi Orville Wright sunt al treilea,respectiv al patrulea fiu al episcopului evanghelic din Dayton,Ohio,USA.Încă din copilărie erau interesaţi de tehnică şi zbor,motiv pentru care tatăl lor le cumpără un avion de jucărie demontabil.Cei doi copii confecţionează zmee.Acestea deveniseră foarte populare în SUA,foarte populare după încercările lui Benjamin Franklin de studiere a electricităţii atmosferice cu ajutorul unui zmeu de hârtie.
Sărăcit în urma războiului civil,episcopul nu-şi mai poate permite să întreţină fii pentru continuarea studiilor.Din această cauză,cei 2 fii ai lui au început în 1880 să editeze într-o tipografie presă locală,presă religioasă şi cataloage.Din cauza lipsei capitalului necesar,planul lor de a întemeia o fabrică de motoare cu ardere internă a trebuit sa fie abandonat.Capitalul pe care îl aveau le-a permis doar deschiderea în Dayton a unui atelier(1890) de reparat biciclete.Au devenit cunoscuţi în regiune prin calitatea muncii,hărnicia şi priceperea lor în mecanică.Experienţa acumulată în acel timp în mecanică,echilibrare şi aerodinamică le va folosi mai târziu la construcţia avioanelor lor.
Construirea planorului
In anul 1889 fraţii Wright încep construirea primului avion nemotorizat, un planor cu aripi duble. Din studiul tabelelor lui Lilienthal stabilesc că fusese calculat greşit coeficientul "Smeaton" (un coeficient al raportului dintre portanţă şi rezistenţa opusă de aer). Pentru experimentarea practică construiesc pentru prima oară un canal cu curent de aer.
În octombrie 1900) are loc prima încercare de zbor fără pilot în regiunea Kill Devil Hills lângă Kitty Hawk din North Carolina, pe malul Oceanului Atlantic, unde caută să profite de curenţii permanenţi şi puternici de aer.
În vara anului 1901, cu un planor îmbunătăţit şi cu pilot, reuşesc să zboare 100 de metri cu o viteză de 35 de kilometri pe oră. In timpul acestor zboruri experimentale reuşesc pentru prima oară să descrie în timpul zborului o curbă. Perfecţionând în continuare tehnica zborului, în anul 1902 au reuşit să parcurgă o distanţa de 622,5 metri. La data de 23 mai 1903 hotăresc montarea în planor a unui motor.
Construirea avionului cu motor
Construirea elicei creează o serie de greutâţi, spre exemplu problema unghiului paletelor elicei, care trebuia să ridice în aer un motor de 12 (cai putere) cu patru cilindri şi răcire cu apă, având o greutate de 110 kg.
În cele din urmă, după multe încercări infructuoase, la 17 decembrie 1903, Orville reuşeşte să zboare timp de 12 secunde, pe o distanţă de 37 de metri, cu o viteză de 10,8 km/h. Wilbur, la rândul său, reuşeşte să zboare în aceeaşi zi, de data aceasta timp de 59 de secunde, 260 de metri cu o viteză de 19 km/h.
Avionul lor, Kitty Hawk avea lăţimea (inclusiv aripile) de 12,3 m, lungimea de 6,4 m şi o greutate de 340 kg, fiind construit exclusiv din lemn, având aripile din pânză întinsă pe o ramă. În anii următori fraţii Wright îmbunătăţesc continuu tehnica zborului prin perfecţionarea elicei şi dotarea avionului cu un motor mai puternic, produs de Alberto Santos Dumont în 1906 - 1907.
În 1905 apar primii pionieri europeni ai zborului, Traian Vuia, care zboară în Paris, la o înălţime de 12 m, în ziua de 18 martie 1906 şi Jacob Christian Hansen Ellehammer, care în septembrie 1906 zboară pe insula Lindholm pe o distanţă de circa 40 de m.
2.Traian Vuia
-a fost un inventator român, pionier al aviaţiei. În 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.
Date biografice
Traian Vuia s-a născut în 1872 la Surducu Mic în comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria. Părinţii săi au fost preotul Simion Popescu şi Ana Vuia. A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) şi Făget. Între 1884 şi 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta şi încuraja mai târziu în cariera sa.
Vuia dovedeşte de când urma cursurile primare, şi apoi secundare, o atracţie irezistibilă şi o predilecţie pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmăreşte atent detaliile lor şi încearcă să construiască altele mai perfecţionate. Ajuns la liceu, Vuia îşi însuşeşte noţiuni de fizică şi mecanică şi nu se mai mulţumeşte să construiască zmeie ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forţele care acţionează la lansarea şi menţinerea lui în aer, condiţiile de echilibru, etc.
După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secţia mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept şi va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-şi putea asigura mijloacele de trai. Astfel o bună parte din studenţia lui Vuia este deviată de la adevăratele lui aspiraţii şi aptitudini. Tânărul reuşeşte însă şi în domeniul ştiinţelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în Ştiinţe Juridice cu teza: "Militarism şi industrialism, regimul de Status şi contractus".
După terminarea facultăţii Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman şi începe să-şi construiască primul aparat de zbor, pe care-l numeşte aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reuşeşte să-şi ducă la capăt proiectul şi decide în schimb să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanţeze proiectul, mai ales a pasionaţilor de aerostate însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o maşină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă şi să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipseşte un motor adecvat şi este instabil. Vuia însă continuă să-şi promoveze proiectul şi-l trimite Academiei de Ştiinţe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât şi procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic, cu menţiunea că:
Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.
În ciuda acestor obstacole, Vuia nu renunţă la proiect şi se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 şi publicat pe 16 octombrie 1903. Invenţia brevetată se numeşte aeroplan automobil.
Vuia I
În iarna lui 1902-1903, Vuia începe construcţia aparatului, perfecţionând până în minime detalii planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj'. Se loveşte din nou de probleme de natură financiară, dar reuşeşte să le depăşească, ajutat şi de mentorul său Coriolan Brediceanu. În toamna lui 1904 începe să-şi construiască şi un motor, tot invenţie personală. În 1904 obţine un brevet pentru această invenţie în Marea Britanie. Întreaga parte mecanică e terminată în februarie 1905. Aparatul este gata în decembrie, după ce i se montează motorul, şi este numit Vuia I. Avea prevăzută o greutate totală de 250kg, o suprafaţă de susţinere de 14 m² şi un motor de 20 CP. Primele experimente au început în 1905, ca pe un automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experienţă în manevrarea lui.
Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o acceleraţie pe o distanţă de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălţime de aproape un metru, pe o distanţă de 12 m, după care elicele s-au oprit şi avionul a aterizat.
Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare. De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, "la bord", fără "ajutor extern" (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbatere asupra definiţiei de primul aeroplan.
În continuare va mai breveta şi construi diferite invenţii, spre exemplu un generator de abur în 1925, sau două elicoptere între 1918 şi 1922. La 3 septembrie 1950 se stinge din viaţă la Bucureşti, fiind înhumat în cimitirul Bellu.
A fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.
Este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara îi poartă numele.
3.Aurel Vlaicu
-a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu.
Biografie
A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.
Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 şi 30 iunie 1912 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Gaross, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:
"Minunate şi curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu,pe un aeroplan original,construit chiar de zburător,cu două elici între care şade aviatorul.De câte ori se răsucea(vira)maşina aceasta în loc,de părea ca vine peste cap,lumea răsplătea pe român cu ovaţii furtunoase,aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit." La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.
În anul următor prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.
Construirea planorului
In anul 1889 fraţii Wright încep construirea primului avion nemotorizat, un planor cu aripi duble. Din studiul tabelelor lui Lilienthal stabilesc că fusese calculat greşit coeficientul "Smeaton" (un coeficient al raportului dintre portanţă şi rezistenţa opusă de aer). Pentru experimentarea practică construiesc pentru prima oară un canal cu curent de aer.
În octombrie 1900) are loc prima încercare de zbor fără pilot în regiunea Kill Devil Hills lângă Kitty Hawk din North Carolina, pe malul Oceanului Atlantic, unde caută să profite de curenţii permanenţi şi puternici de aer.
În vara anului 1901, cu un planor îmbunătăţit şi cu pilot, reuşesc să zboare 100 de metri cu o viteză de 35 de kilometri pe oră. In timpul acestor zboruri experimentale reuşesc pentru prima oară să descrie în timpul zborului o curbă. Perfecţionând în continuare tehnica zborului, în anul 1902 au reuşit să parcurgă o distanţa de 622,5 metri. La data de 23 mai 1903 hotăresc montarea în planor a unui motor.
Construirea avionului cu motor
Construirea elicei creează o serie de greutâţi, spre exemplu problema unghiului paletelor elicei, care trebuia să ridice în aer un motor de 12 (cai putere) cu patru cilindri şi răcire cu apă, având o greutate de 110 kg.
În cele din urmă, după multe încercări infructuoase, la 17 decembrie 1903, Orville reuşeşte să zboare timp de 12 secunde, pe o distanţă de 37 de metri, cu o viteză de 10,8 km/h. Wilbur, la rândul său, reuşeşte să zboare în aceeaşi zi, de data aceasta timp de 59 de secunde, 260 de metri cu o viteză de 19 km/h.
Avionul lor, Kitty Hawk avea lăţimea (inclusiv aripile) de 12,3 m, lungimea de 6,4 m şi o greutate de 340 kg, fiind construit exclusiv din lemn, având aripile din pânză întinsă pe o ramă. În anii următori fraţii Wright îmbunătăţesc continuu tehnica zborului prin perfecţionarea elicei şi dotarea avionului cu un motor mai puternic, produs de Alberto Santos Dumont în 1906 - 1907.
În 1905 apar primii pionieri europeni ai zborului, Traian Vuia, care zboară în Paris, la o înălţime de 12 m, în ziua de 18 martie 1906 şi Jacob Christian Hansen Ellehammer, care în septembrie 1906 zboară pe insula Lindholm pe o distanţă de circa 40 de m.
2.Traian Vuia
-a fost un inventator român, pionier al aviaţiei. În 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.
Traian Vuia s-a născut în 1872 la Surducu Mic în comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria. Părinţii săi au fost preotul Simion Popescu şi Ana Vuia. A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) şi Făget. Între 1884 şi 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta şi încuraja mai târziu în cariera sa.
Vuia dovedeşte de când urma cursurile primare, şi apoi secundare, o atracţie irezistibilă şi o predilecţie pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmăreşte atent detaliile lor şi încearcă să construiască altele mai perfecţionate. Ajuns la liceu, Vuia îşi însuşeşte noţiuni de fizică şi mecanică şi nu se mai mulţumeşte să construiască zmeie ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forţele care acţionează la lansarea şi menţinerea lui în aer, condiţiile de echilibru, etc.
După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secţia mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept şi va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-şi putea asigura mijloacele de trai. Astfel o bună parte din studenţia lui Vuia este deviată de la adevăratele lui aspiraţii şi aptitudini. Tânărul reuşeşte însă şi în domeniul ştiinţelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în Ştiinţe Juridice cu teza: "Militarism şi industrialism, regimul de Status şi contractus".
După terminarea facultăţii Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman şi începe să-şi construiască primul aparat de zbor, pe care-l numeşte aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reuşeşte să-şi ducă la capăt proiectul şi decide în schimb să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanţeze proiectul, mai ales a pasionaţilor de aerostate însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o maşină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă şi să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipseşte un motor adecvat şi este instabil. Vuia însă continuă să-şi promoveze proiectul şi-l trimite Academiei de Ştiinţe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât şi procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic, cu menţiunea că:
Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.
În ciuda acestor obstacole, Vuia nu renunţă la proiect şi se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 şi publicat pe 16 octombrie 1903. Invenţia brevetată se numeşte aeroplan automobil.
Vuia I
În iarna lui 1902-1903, Vuia începe construcţia aparatului, perfecţionând până în minime detalii planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj'. Se loveşte din nou de probleme de natură financiară, dar reuşeşte să le depăşească, ajutat şi de mentorul său Coriolan Brediceanu. În toamna lui 1904 începe să-şi construiască şi un motor, tot invenţie personală. În 1904 obţine un brevet pentru această invenţie în Marea Britanie. Întreaga parte mecanică e terminată în februarie 1905. Aparatul este gata în decembrie, după ce i se montează motorul, şi este numit Vuia I. Avea prevăzută o greutate totală de 250kg, o suprafaţă de susţinere de 14 m² şi un motor de 20 CP. Primele experimente au început în 1905, ca pe un automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experienţă în manevrarea lui.
Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare. De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, "la bord", fără "ajutor extern" (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbatere asupra definiţiei de primul aeroplan.
În continuare va mai breveta şi construi diferite invenţii, spre exemplu un generator de abur în 1925, sau două elicoptere între 1918 şi 1922. La 3 septembrie 1950 se stinge din viaţă la Bucureşti, fiind înhumat în cimitirul Bellu.
A fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.
Este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara îi poartă numele.
-a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu.
Biografie
A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.
Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 şi 30 iunie 1912 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Gaross, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:
"Minunate şi curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu,pe un aeroplan original,construit chiar de zburător,cu două elici între care şade aviatorul.De câte ori se răsucea(vira)maşina aceasta în loc,de părea ca vine peste cap,lumea răsplătea pe român cu ovaţii furtunoase,aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit."În anul următor prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.
